Author: Crafting Minds

Page: 5

“Nu poți să ai și relație și carieră”, “s-a dus perioada de început”, “de la o vreme încolo rămân prietenia și respectul”, “suntem colegi de apartament, cel mult”, “de când avem și copii, la ce să te mai aștepți?”, “suntem ocupați, obosiți, cu atâtea pe cap…”

Citește mai mult...

În cadrul unui experiment ingenios, psihologii Joseph Hubel și David Weisel au plasat trei serii de pui de pisică în medii atent controlate, în perioada în care începeau să-și deschidă ochii și să-și activeze simțul văzului.

Citește mai mult...

Sunt foarte selectivă cu valoarea pe care o dau diplomelor și acreditărilor. Aceia dintre voi care știți NLP și Niveluri de Valori, veți înțelege foarte bine de ce. Cele care chiar spun ceva despre competețele pe care le au în spate sunt extrem de rare, dar și când le obții, știi că ți-au adus ceva [...]

Citește mai mult...

Îmi amintesc una dintre primele experiențe de introducere a Programării NeuroLingvistice (NLP) în fața unui audiențe extinse – s-a întâmplat într-o universitate. Acolo, chiar înainte de eveniment, mi-a fost prezentat un domn profesor respectabil și primul lucru pe care mi l-a spus a fost acesta: – “Am auzit că sunteți vrăjitoare.” – “Wooow!”, exclam în [...]

Citește mai mult...

Lucrând cu mulți oameni în sesiuni individuale, cursuri sau workshop-uri, constat mai des decât m-aș fi așteptat că nu avem cu adevărat obiective, țeluri sau intenții care să ne aparțină și să conteze realmente pentru noi. Acest lucru, nu în mod surprinzător, duce la apatie, blazare, lipsă de motivație, pasivitate și, în general, o experiență [...]

Citește mai mult...

Discut adesea cu oameni care îmi împărtășesc preocupările și intenția lor de a pune ceva în practică: “Știi, am ideea asta de afacere…” “M-am săturat de ceea ce fac la job, vreau altceva…” “Dintotdeauna m-am văzut…” “La un moment dat în viața asta, vreau să trăiesc în…” Iar apoi vine lista de “dar”-uri: “n-am resursele [...]

Citește mai mult...


Ține legătura cu noi!

Afli din timp despre evenimente și primești o dată la 2 săptămâni o listă de goodies.


Search