La începutul anului, într-un articol pe care nu am mai reușit să îl închei și să îl public intitulat 99 de moduri de a prospera într-o nouă decadă, scriam așa:
Am schimbat prefixul. Distanța până la anul 2050 e aceeași cu distanța pe care am parcurs-o din 1990.
Vom trăi schimbări de natură socială, politică, economică și personală profunde.
Sănătatea mintală, echilibrul, reziliența și abilitatea de a întâmpina cu succes provocările ce vor veni vor fi cheie.
Se vor deschide noi drumuri și posibilități, dar se vor clătina altele.
Va fi important să rămânem conectați și uniți, să colaborăm în sinergie unii cu ceilalți, să ne aducem aportul la a face lumea un loc mai bun. Să fim conștienți. Așa cum spune Noah Yuval Harari, pe care îl citesc și îl respect mult, Cel mai important va fi să ne activăm abilitatea de a gestiona schimbarea, de a învăța lucruri noi și a ne păstra echilibrul în situații noi și nefamiliare. Pentru a ține pasul, va trebui nu doar să inventăm idei și produse noi, ci să ne reinventăm pe noi din nou și din nou.
Nu știam despre ce vorbesc, sau poate știam despre ce vorbesc fără să știu, ideea e că acel moment a venit, mai repede și mai abrupt decât se aștepta oricare dintre noi.
Care a fost experiența mea?
În perioada în care auzeam și citeam primele știri despre Coronavirus eram în mijlocul celei mai recente ediții de curs de Practician. În timp ce predam și discutam cu studenții despre tipare lingvistice, percepție, modul cum percepția ne influențează starea emoțională, și cum starea emoțională conduce mai departe la comportament și rezultate, am zis „iată, încă o campanie de promovare a fricii în masă, minunat, ok, moving on” Am încheiat cursul, la scurtă vreme după aceea s-au închis școlile, au început să se anuleze evenimente, am zis „ceva se întâmplă și iată ce ocazie bună să punem pauză puțin, să respirăm sau poate chiar să folosim asta ca motiv să stăm pe loc un pic”. Mai departe, fără să am timp să clipesc, am ajuns la „Oh, my God, this is BIG, situația asta e gigantică”. „Ce an a fost săptămâna asta”, posta un prieten de curând, și exact aceasta este experiența.
Am fost propulsați mult în afara zonei noastre de confort, fiecare în felul nostru și paradoxal, cu toții împreună în același fel. Ne clătinăm și multă lume se zbate cu preocupări față de siguranța jobului, provocările cu care vine lucratul de acasă, în special în spații restrânse, cu copii, partener/ parteneră, poate părinți în același loc. Obiceiurile ne-au fost date peste cap, rutina zilnică a trebuit să se schimbe. Business-urile – unele dintre ele prosperă, altele au primit o lovitură direct în plex, altele doar se clatină și caută să se restabilizeze în noile condiții. Ne întrebăm cât mai durează, când vom reveni la „normal” și cum va arăta normalul după. În ce lume vom trăi post Coronavirus? Toate acestea sub umbrela siguranței pentru viața și sănătatea noastră.
Mi-am petrecut această perioadă documentându-mă mult, citind, vorbind cu clienți, absolvenți, prieteni, mentori, mi-am luat un timp să procesez informația, evenimentele emoțiile, experiența.
Nu e ușor, însă iată ce văd eu:
O experiență de vulnerabilitate colectivă
În fața a ceea ce numim Coronavirus, suntem cu toții egali, indiferent de cine suntem, de unde venim, încotro ne îndreptăm sau în ce parte a lumii ne aflăm, ne atinge pe toți. Suntem cu toții în asta și ne întâlnim în relație cu incertitudinea, riscul, expunerea emoțională și nevoile noastre puse sub lupă. Este o experiență de vulnerabilitate colectivă cu potențialul de a ne aduce împreună mai mult ca niciodată și de a ne împinge să evoluăm mai mult ca niciodată. Nevoi de bază, tipare inconștiente, reacții emoționale – sunt chiar în fața noastră și nu le mai putem evita. E o ocazie de a sta cu ele, a le privi în ochi, de a le confrunta și a le transforma. Este șansa noastră de a ne ține spațiul nouă, de a ține spațiul celorlalți și de a ne întreba: Ce gândesc? Ce simt? Ce pot învăța din asta? Este o ocazie de a ne cultiva compasiunea, bunătatea, abilitatea de a fi alături unii de ceilalți și a ne întreba: Cum pot să ajut?
Oportunitatea de a ne educa
Mulți dintre noi suntem în situații în care să conștientizăm decizii mai puțin inspirate luate de-a lungul timpului sau poate oportunități pe care nu le-am fructificat la un moment dat și care acum ne-ar fi prins foarte bine să o fi făcut. Dacă e un moment în care să adunăm informație și să ne educăm pentru a lua decizii în cunoștință de cauză, acesta e. Și nu mă refer aici la a sta în priza știrilor și a numerelor de îmbolnăviri, ci la a ne uita în jur și a ne crește gradul de cunoaștere – despre sănătate, despre sistemul imunitar, epidemii în istorie, despre finanțe, business, geopolitică, sisteme, mintea umană, emoții, relații, neuro-știință și multe altele. Să scoatem capul din cutiile preocupărilor noastre de zi cu zi, să luăm informație din surse diferite , cu perspective diferite, să o trecem prin filtre proprii, să ne uităm în jur și să căutăm inteligență acționabilă. Adică informație ce poate fi aplicată imediat și transformată astfel în cunoaștere și înțelepciune. Ce pot învăța astăzi și pot pune în practică imediat pentru a obține rezultate?
Oportunitatea de a deveni creativi
Cum mult din ceea ce eram obișnuiți să facem nu mai funcționează sau nu se mai aplică, e momentul să ne întrebăm: Ce altceva e posibil? Care e un alt mod de a mă uita la asta? Ce pot face diferit și cum? Suntem ființe reziliente și am toată încrederea în capacitatea noastră de a ne reinventa, de a inova, de a crea colectiv și individual deopotrivă o altă lume. Pentru asta însă e important să alegem și să aducem partea noastră de contribuție. Lucrurile nu se vor rezolva de la sine. E nevoie de aportul fiecăruia dintre noi și de
O reformulare a crizei
Cum ne raportăm la ce se întâmplă? Ce sens și semnificație dăm acestei experiențe? Cum alegem să ne poziționăm? Cum o putem utiliza în beneficiul nostru individual și colectiv? Criza are potențialul de a scoate ce e mai întunecat și ce e mai bun în noi deopotrivă. În criză suntem cel mai aproape de cine suntem. Cine alegem să fim?
Avem cea mai puternică ocazie pe care am întâlnit-o vreodată de a coborî adânc… înăuntru, în noi, și de a scoate afară darurile, energia, pasiunea, CURAJUL. Avem cel mai bun context în care să ne întoarcem către noi pentru a ne găsi certitudinea când în afară totul e incert.
Acesta nu e un moment în care să ne facem mici, să băgăm capul la cutie, să stăm inerți și să așteptăm să ni se spună ce putem face și ce nu. E un moment în care să ne ridicăm PUTERNICI și CURAJOȘI, să ne aducem contribuția, să acționăm în virtutea a ce credem, să ne trăim valorile și adevărul.
Viitorul nu e bătut în cuie. E la noi să ne întrebăm în ce lume vreau să trăiesc și ce sunt dispus să fac pentru a o crea?
Ce fac eu?
Eu țin în focus o lume în care toate formele de viață să prospere și să crească, iar umanitatea să scoată din ea ce are mai nobil și mai uman.
Așadar, continui să-mi trăiesc misiunea. We are here to THIRIVE! este deviza Crafting Minds în lume și nu e un moment mai bun în care s-o trăiesc cu toate simțurile.
Îmi iau certitudine din cel mai mare angajament pe care mi l-am asumat vreodată, acela de a explora misterele psihicului uman și a veni cu perspective, modele de gândire și instrumente cu care să susțin oamenii să intre în contact cu puterea lor și să-și revendice cât mai mult din totalitatea a cine sunt.
Voi continua cursurile live cu toată bogăția emoțională adusă de experiența față în față. Până când asta e posibil din nou, pregătesc cursuri online, creez conținut, am început Zoom-uri săptămânale cu absolvenții prin care să ne fim alături unii celorlalți.
Stau la dispoziția voastră cu sesiuni de coaching, m-am pus la dispoziția a 5 persoane din linia I în perioada asta pentru a le oferi susținere emoțională (dacă știți pe cineva puternic implicat și care ar putea beneficia, trimiteți către mine). Scriu/ sun în fiecare zi câte 7-8 persoane, prieteni, clienți, absolvenți pentru a vedea ce fac și cu ce le pot fi de folos. CER ajutor. Îmi fac ordine în sistemele din business, în casă și în viață, fac câte 20 de minute de yoga în fiecare zi, citesc, schimb permanent idei, sunt blândă cu mine când pic și recunoscătoare când găsesc resurse ca să să mă ridic.
Știu că this too shall pass and I keep going! Who else is with me?
