Devii ceea ce vezi

Scris de în mai 15, 2019

În cadrul unui experiment ingenios, psihologii Joseph Hubel și David Weisel au plasat trei serii de pui de pisică în medii atent controlate, în perioada în care începeau să-și deschidă ochii și să-și activeze simțul văzului.

3 cutii, 3 realități

Primul mediu a fost o cutie albă cu dungi negre orizontale. Al doilea a fost o cutie albă cu dungi negre verticale. Și al treilea a fost o cutie albă integral. Ce s-a întâmplat?

După ce puii de pisică au fost expuși acestor condiții pe parcursul celor câteva zile decisive în dezvoltarea văzului, creierul lor le-a asimilat cu realitatea și li s-a adaptat pentru totdeauna.

Pisicile ținute în mediul cu dungi orizontale au ajuns să nu poată vedea corect nimic vertical – puteau să stea pe un scaun, de exemplu, dar se loveau de picioarele scaunelor, a căror verticalitate era aproape inexistentă pentru ele. Pisicile ținute în cutia cu dungi verticale au avut experiența la polul exact opus, fiind incapabile să perceapă obiecte orizontale. Pisicile din mediul complet alb au fost și mai dezorientate și nu s-au putut raporta corect la niciunul din obiectele înconjurătoare.

Aceste animăluțe au devenit ceea ce au văzut, neuronii responsabili cu vederea fiind acum programați în mod rigid. În cazul nostru, al oamenilor, mediul fizic în care creștem, trăim și ne dezvoltăm, ne determină susceptibilitatea față de anumite iluzii.

2 milioane de biți/secundă

În fiecare secundă, pe canalele celor cinci simțuri, vine către noi o cantitate colosală de informație. Aceasta a fost estimată inițial la două milioane de biți pe secundă însă ulterior, datorită supra abundenței de stimuli exteriori, Mihaly Csikszentmihaly, în lucrarea sa Flow, o estimează la 11 milioane de biti pe secundă (bps). Noțiunea nu e simplu de reprezentat, așa că imaginează-ți că ai pe cineva lângă tine care îți dă în fiecare secundă scobitori. Îți dă o scobitoare, o iei, poți să o cuprinzi, să faci ceva cu ea. Îți dă două, se întâmplă același lucru. Apoi trei, patru, ajungi la o sută de scobitori. Poți să le cuprinzi într-o mână. Dar dacă deodată “toarnă” peste tine două milioane de scobitori? Evident, vei putea cuprinde un număr limitat într-o mână iar celelalte vor pica pe lângă. Și asta doar într-o secundă.

Același lucru se întâmplă cu percepția. Din cele două milioane de biți de informație la care suntem expuși în fiecare secundă, conștient nu putem percepe și gestiona decât 134 bps, grupați în 7+-2 pachete de informație pe baza unor filtre foarte personale. Deci care sunt acei 134 bps pe care îi alegem automat din toată informația disponibilă? La ce dăm atenție în fiecare secundă? Și, mai ales, ce se află în afara acestor 134 bps la care NU dăm atenție acum?

De ce e asta important?

NLP-ul (Programarea Neuro Lingvistică) ne învață că ceea ce păstrăm în atenție în fiecare moment ne influențează direct starea emoțională și fiziologia. Acestea împreună duc la comportament, iar comportamentul produce un anumit tip de rezultate. Deci există o relație directă între calitatea focusului și rezultatele noastre.

Însă focusul e produsul unor serii nesfârșite de generalizări, distorsiuni și ștergeri ale informației, iar creierul sacrifică din conștiența sa nelimitată de fiecare dată când percepe lumea în interiorul unor limite. Fără abilitatea de a le transcende, această orbire parțială este inevitabilă. Pentru fiecare dintre simțuri, nu doar pentru văz, percepțiile sunt constant imprimate în neurologia noastră și chiar dacă le numim “stress” doar pe cele mai tensionate, de fapt toate percepțiile creează un anume tip de limitare.

Avem de lucru!

Deci ce se întâmplă cu rezultatele noastre în aceste condiții?

În ce tip de cutie ne-am regăsit fiecare în perioada definitorie pentru formarea simțului “văzului”?

Ce fel de dungi ne-au format percepția asupra “normalului”?

Care sunt realitățile de care ne “împiedicăm” și pe a căror natură nu o putem percepe corect?

Ce altceva e posibil și disponibil care ne scapă?

Și ce s-ar întâmpla dacă am sparge și am trece dincolo de granițele percepției actuale și am accesa altceva?

Vă las să contemplați, alături de o formulare foarte inspirată a strategului organizațional japonez Kenichi Ohmae privind relația cu sistemul nostru de convingeri:

“Nu e simplu să ne desprindem de credințele vechi. Ne sunt familiare. Ne fac să ne simțim confortabil pentru că am petrecut ani de zile construind sisteme și dezvoltând obiceiuri pe baza lor. Precum omul care a purtat ochelari pentru atâta timp încât uită că îi are pe nas, și noi uităm că lumea arată așa cum arată pentru că ne-am obișnuit să o vedem așa printr-un anume set de lentile. În orice caz, în prezent avem nevoie de lentile noi. Și trebuie să scăpăm de cele vechi.”

Până data viitoare,
Spor la șlefuit,

_Q5B9289-min


Află mai multe

Ține legătura cu noi!

Afli din timp despre evenimente și primești o dată la 2 săptămâni o listă de goodies.


Search