Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Experiență personală
Clasica conversație zilele trecute: ”și, cu ce te ocupi?”
De obicei formulez răspunsul într-un fel care estimez că va fi cel mai bine înțeles de persoana care mă întreabă, dar în contextul acesta filtrele-mi erau destul de subțiri, așa că am mers direct, aruncând parcă o dinamită și așteptând reacția:
”Sunt trainer de NLP.”
Reacția nu întârzie să apară într-o privire extreeeem de circumspectă, intrigată și deopotrivă parcă iluminată de realizarea unui ”acum știu care e faza cu tine.”
Persoana îmi întinde mâna, zice ”21 de ani de vânzări, îmi pare bine.”
Îi spun: ”atunci trebuie să ai o idee.”
”Da, clar, am făcut ceva curs NLP, American Mumbo Jumbo dacă mă întrebi pe mine” – însoțite de un ton și o postură care strigă mut ”și nici nu vreau să aud că îmi spui că e altceva.”
”Nici n-o s-o fac”, gândesc, ”știu să-mi aleg bătăliile”.
Continuăm oricum pe linia:
”Și, de cât timp?”
”De 11 ani.”
”Și e singura chestie pe care o faci, adică trăiești din asta?”
”Da, și chiar destul de bine.”
Cumva impresionată, cumva sceptică, câteva schimburi mai târziu, persoana clarifică faptul că American Mumbo Jumbo nu înseamnă că nu funcționează.
Eu rămân contemplând cum cele de mai sus sunt poate cele mai superficiale lucruri pe care le-ai putea ști despre mine alături de faptul că sunt trainer de NLP.
Câteva altele care se mai regăsesc în spate, sunt următoarele:
- 7-8 veri consecutive petrecute în ucenicie în SUA, pe timpul și pe banii mei, ca să învăț și să iau feedback în timp ce ofer feedback, îndrumare și coaching de la unii dintre cei mai buni profesioniști din domeniu;
- Peste 140k usd investiți în creșterea mea;
- 3 bibliorafturi care însumează peste 1000 de pagini de manual + notițe organizate *de mână* după care încă îmi predau cursurile;
- Oameni cu teme grele care îmi trec pragul, de la probleme de sănătate, la pierderi, la despărțiri, la lumi în prăbușire și reconstrucție și pe care, într-un fel sau altul îi susțin;
- Cele 5+ alte metodologii studiate și stăpânite cu care îmbogățesc acest NLP ca să ofer un model cât mai cuprinzător de înțelegere a minții și a subconștientului;
- Vacanțe, sărbători legale sau zile tradițional libere petrecute în fața laptop-ului sau în sala de curs;
- Cele n+ abilități conexe pe care a trebuit să le dobândesc ca să fac munca asta;
- Rollercoaster-ele mele emoționale, vreo 3 burnout-uri și săpăturile în adâncime pe care le-am făcut de-a lungul timpului (și încă le mai fac) ca să fiu omul și profesionistul care sunt azi.
Și aș putea continua. Să spui că e mumbo jumbo ce fac înseamnă să spui că toate cele de mai sus sunt așa, un fel de apă de ploaie.
Dar e normal, nu mă cunoști. Iar în spatele unor termeni, avem experiențe și înțelegeri diferite. Sunt persoane pentru care da, NLP e mumbo jumbo, un truc ieftin și lipsit de substanță. Pentru unii e pseudo-știință, pentru unii e un punct important de cotitură în existență, o mentalitate, o curiozitate, o trusă valoroasă de unelte, pentru alții doar un nume complicat. Și sunt și oamenii pentru care nu înseamnă absolut nimic. O infinitate de posibilități în spatele oricărui cuvânt.
Una peste alta însă, înțeleg de unde vine percepția aceasta, știu că sunt multe de făcut pentru a ridica reputația NLP-ului în piață și eu personal caut să fac ce ține de mine pentru a-l preda curat, clar, bine structurat și antrenant.
Cât despre conversația de mai sus, m-am bucurat să am acces la o perspectivă din afara bulei mele. Sunt valoroase. M-am bucurat să susțin conversația aceasta fără disensiuni și lupte, ci curios. M-am bucurat să conțin laudă și critică – în același timp. Nu se poate una fără alta. Pe misiunea și valorile noastre, e normal să avem și susținere, și provocare.
Și dacă tot suntem aici, haideți să vedem:
Totuși, ce este NLP-ul (Programarea Neuro-Lingvistică)?
Sună foarte tehnic, însă pe scurt – este un model.
NLP-ul este un model de înțelegere a minții, a modului cum creăm stări emoționale, comportamente și rezultate.
Nu este singurul și sub nicio formă unul atoate-cuprinzător, dar este unul funcțional, simplu de înțeles și ușor de aplicat în aspirația noastră de a produce rezultate și a avea o bună calitate a vieții.
Vine împreună cu o atitudine, o metodologie și un set de tehnici care îți pun în mâini și puterea de a transforma sau optimiza. Ce anume? Gândire, mentalitate, convingeri, felul cum îți trăiești emoțiile, comportamentele și deci, rezultatele.
NLP-ul este o înțelegere a faptului că modul cum ne arată realitatea este o reflexie a tiparelor, a convingerilor, a identificărilor, a emoțiilor captive, a filtrelor subconștiente – ceea ce deschide posibilitatea de a transforma realitatea din afară prin a o transforma pe cea dinăuntru. Și invers.
Este un proces de însușire a puterii personale, de a te așeza bine la cârma propriei vieți și a ți-o conduce conștient.
Este un proces de a conștientiza și a desprinde treptat straturi de condiționări și reguli care te împiedică să fii cine ești și să te manifești.
Câteva dintre temele mari pe care le explorează NLP-ul
Studiu al comunicării – NLP-ul studiază comunicarea cu ceilalți, și în același timp – comunicarea dinăuntru. Cum vorbești tu cu tine, pe ce ton, cu ce cuvinte și ce efect are asta asupra modului cum te simți, ce reacții ai și ce comportamente. Apoi îți oferă modele cu care să îmbunătățești modul cum asculți și modul cum te exprimi pentru a te face înțeles și a-ți atinge scopul comunicării.
Studiu al lingvisticii. Gramatica limbajului este gramatica minții. Conștientizând structurile lingvistice, conștientizezi tipare de gândire, iar transformând structuri lingvistice, transformi tipare de gândire.
Studiu al excelenței. De fapt, așa a fost creat NLP-ul. Nu e nimic în NLP care să fie NLP. Creatorii acestui model s-au uitat la oameni cu rezultate excelente în terapie (precum Milton Erickson sau Virginia Satir) și s-au întrebat cum le obțin. Acest proces se numește modelare. De la ei avem acum modele ușor de replicat și pus în practică pentru a obține rezultate comparabile. Te învață să ”desfaci” comportamente excelente pe care le observi la tine și/ sau la ceilalți – pentru a le reproduce acolo unde vrei rezultate.
Relația conștient – subconștient. Ai o minte cu care gândești și una cu care simți. Una logică, rațională, care cântărește, discerne și decide și una emoțională, simbolică, instinctuală care răspunde, acționează, reacționează. Când sunt conștiente una de cealaltă și lucrează împreună, viața e un loc plăcut. Când nu sunt aliniate, lucrurile devin neplăcute. Apar fenomene precum deconectare, blocaj, insatisfacție, durere, amorțeală, poate chiar somatizări, simptome și picaje.
Echilibru și stabilitate mental-emoțională. Viața se întâmplă pentru noi toți. Câteodată vine cu întâmplări fericite, bucurii și reușite. Alteori – nu. E cu neprevăzut, cu lucruri care nu ies, cu situații complicate, cu de toate. Diferența care face diferența stă în capacitatea noastră de a le gestiona, de a găsi soluții și de a reveni în homeostazie când ne dezechilibrăm. NLP-ul oferă tehnici concrete cu care să facem asta.
Mai departe, ca să ai acces și la un feedback dinăuntru, las
9 lucruri de care sunt uimiți participanții în cursurile mele de NLP
- Că nu e un curs tradițional, unde trainerul vorbește și participanții își iau notițe, fug cu mintea pe cine știe unde și abia așteaptă să se termine, ci unul antrenant, care te prinde și te captivează;
- Că au stat atenți 100% din timp (sau pe acolo): ”Am fost placut impresionat de faptul ca un speaker implicat imi poate capta atentia la un nivel inalt; nu mă așteptam la așa ceva din partea mea :)” (citat din feedback-ul unui paticipant online)
- Că și-au putut menține atenția 2 zile online sau 8, 15, 18 zile offline: ”Organizarea a fost foarte bună, aproape ca nu am simtit cum au trecut 15 ore.”
- Că deși au participat la multe cursuri în existența lor, în special în zona corporativă – nu se așteptau să fie așa personal, să se intre în subiecte atât de profunde;
- Că NLP-ul acesta, cel puțin în modul cum predau eu, nu este atât de mental cum credeau, ci se intră mult în lumea emoțiilor, a senzațiilor și a subconștientului;
- De cât de multe resurse găsesc în ei și habar nu aveau că sunt acolo;
- Că există o realitate în afara conștienței căreia nu-i dădeau atenție dar care imediat se arată în momentul în care începi să te uiți la ea – și wow, câte are să îți dezvăluie;
- De cât este de complex. Că poate da, ”auzisem de submodalități, de ancore, de tehnici de vizualizare specifice NLP-ului clasic – dar nu mă așteptam la atâtea conexiuni cu neuroștiința, fizica cuantică, spiritualitatea sau terapia”.
- De cât de bine le organizează gândirea și cunoașterea dobândite anterior din experiențe similare sau studiu individual pe orice înseamnă dezvoltare personală.
Oare e momentul să descoperi mai mult?
Vezi aici calendarul următoarelor evenimente.