Mi-am luat timp

Written by on ianuarie 19, 2022

2021 a fost, mai mult decât orice altceva, un an al salturilor interioare.

M-am întors în România după 3 luni petrecute în NYC, ocazie cu care am avut contextul în care să evaluez și mai profund ce vreau, ce am nevoie, cum prețuiesc timpul pe care îl am cu cei care îmi sunt alături, să văd tipare relaționale, familiale și cum mă plasez eu în relație cu ele.

Am făcut Covid, ceea ce mi-a dat ocazia să reevaluez relația cu corpul, cum am grijă de el și câtă atenție dau substratului emoțional din tot ceea ce fac. Am aflat cum se simte un atac de panică, valoarea relațiilor și a procesării experiențelor interioare în prezența unui martor de încredere. Valoarea actului de a-mi da timp și de a veni de partea mea canalizând partea de lumină a furiei.

Mi-am găsit resurse în oameni și învățare, mi-am dus expertiza la un alt nivel. Am trecut prin Xchange Experience unde am integrat în munca mea partea de facilitare de interacțiuni orchestrate în grupuri, cum să stimulezi potențialul și inteligența colectivă pentru a genera idei noi, soluții și direcții într-o lume care depășește prin provocările ei capacitatea individuală de adaptare și coping;

Am intrat în 7 Figure Academy cu Luke Hawkins unde mi-am dus gândirea și strategiile de #business la alt nivel și mă bucur, pe lângă direcțiile de creștere din Crafting Minds, de faptul că pot aduce și mai multă plus-valoare absolvenților mei, să îndrum lansări și creșteri de business-uri în domeniul de #coaching și #training, să îmbin spiritualitatea cu business-ul într-o abordare în care #mindset-ul, #psihologia, energia și strategiile practice se împletesc armonios și se susțin reciproc.

Mi-am dat timp pentru terapie individuală și de grup, am intrat în Academia Clar cu aceeași Alina Caprioară, care nu prea pot să articulez în cuvinte ce rol a avut și are în continuare în evoluția mea ca om. Am început să mă prind la ce se referea de-a lungul anilor cu starea de contact, cu prezența, cu disocierea și plasarea la centru. Am prins curajul de a da celorlalți acces la realitatea mea interioară, trecând prin travaliul de-a mi-o tot clarifica mie, de a veni din exterior spre interior, de a pune lupa pe ce nu se vede. E work in progress.

Am făcut pași spre a mă lăsa susținută în training-urile mele, spre a coagula și mai bine echipe de coaching assistants, spre a-mi aduce aproape parteneri și colaboratori și a lucra ”împreună cu”. Am livrat, ținut spații pentru procese emoționale, participat la creșterea clienților mei, a comunității, a celor cu care am venit, într-un fel sau altul, în contact.

Ultra-independentul din mine descoperă, în mai mult de un fel, valoarea lui împreună, practica actului de a avea încredere, de a se deschide, de a delega, de a se lăsa văzut. Cu pendulări înapoi spre co-dependență poate, dar și cu premise de interdependență sănătoasă.

Mi-am dat timp. Să stau cu mine, să pendulez între diferitele arii ale vieții, să mă bucur, să nu mă bucur, să plonjez în adâncuri, să mă pierd prin ele și apoi să vin înapoi, să fac spațiu și pentru lumină și pentru umbre și să știu că toate au dreptul lor la viață.

Am revenit în acțiune lent, dar așezat, pregătesc următoarele evenimente și am vrut să iau acest spațiu pentru a aprecia toate cele de mai sus.

Sunt nerăbdătoare să aduc spre voi tot ce descopăr, învăț și cultiv în mine prin tot ce fac.

Până data viitoare,


Tagged as , , , , ,



Haide în comunitatea noastră!

Ține legătura cu noi și alătură-te celor care primesc newsletter-ul ”Leveraging NLP and the New Magic”. Teme de gândire, povești personale și ponturi NLP aplicabile imediat direct la tine în inbox.


Search
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.