Mișcare vs. acțiune: dacă chiar e important să reușești ceva, ține cont de asta!

Scris de în mai 17, 2021

Cantitate vs. Calitate

James Clear, în lucrarea sa ”Atomic Habits”, vorbește despre un experiment făcut de profesorul Jerry Uelsmann de la University of Florida. Și-a împărțit studenții de la Cursul de fotografie în două grupe, una centrată pe cantitate, cealaltă pe calitate.

Grupul centrat pe cantitate a primit ca temă să genereze mult volum și a fost anunțat că avea să fie notat pe baza cantității de fotografii pe care avea să o producă. În ultima zi de școală, studenții care predau 100 de fotografii aveau să primească 10, cei care predau 90 de fotografii 9, cei cu 80 de fotografii 8 și tot așa.

Grupul centrat pe calitate avea să fie notat pe baza excelenței muncii sale. Studenții trebuiau să producă o singură fotografie pe parcursul semestrului, însă ca să ia 10, trebuia să fie o imagine aproape perfectă.

La finalul semestrului, nu mică i-a fost surpriza acestui profesor când a descoperit că cele mai bune fotografii se regăseau în grupul centrat pe cantitate. Pe parcursul semestrului, acești studenți fuseseră ocupați să facă în continuu fotografii, experimentând compoziții și tipuri de iluminare, diferite metode în camera obscură și învățând din greșeli. În procesul de a face sute de fotografii, și-au ascuțit abilitățile. Între timp, grupul centrat pe calitate a stat, a teoretizat, a dezbătut și a filosofat despre perfecțiune. Într-un final, au avut prea puțin de arătat în urma eforturilor lor pe lângă teorii neverificate și o fotografie mediocră.

Ce face diferența în nivelurile de gândire complexe?

În cursul de Master Practician NLP, una dintre cele mai complexe și revelatoare teme pe care le aprofundăm pe parcursul a aproape 4 zile – Nivelurile de Valori și Evoluția Conștienței Umane – ne prezintă procesul evoluției individului prin opt niveluri de complexitate, moduri de operare și strategii de a gestiona mediul actualizate în plan individual, în organizații, în societăți și chiar de umanitatea însăși de la începuturile sale până în prezent și continuând cu posibile direcții de evoluție ulterioară.

Despre ele am mai scris în articolele anterioare (poți vedea întreaga serie aici, însă foarte pe scurt, după cercetarea dezvoltată de psihologul american Dr. Clare Graves,

  • nivelul de valori 1 (VL1) trăiește ghidat doar de asigurarea celor 4 nevoi primare,
  • VL2 este tribal – preocupat de a-și găsi siguranța prin asociere în clanuri, respect față de bătrâni, superstiție și tradiție,
  • VL3 este puternic individualist – preocupat de a fi cineva, a se exprima pe sine și a-și găsi satisfacția aici și acum indiferent de consecințe,
  • VL4 este orientat către sistem – se sacrifică pe sine acum pentru a se dovedi merituos și obține recompensa mai târziu,
  • VL5 este antreprenorial – puternic materialist, orientat spre profitabilitate, eficiență și puterea minții conștiente de a stăpâni lumea,
  • VL6 este din nou o conștiență de grup – preocupat de a primi acceptare, explorarea lumii interioare și împărtășirea sentimentelor,
  • iar VL7 – din nou individualist, este preocupat de a găsi soluții funcționale la problemele vieții și în perspectivă globală.

Sunt foarte multe lucruri de spus despre fiecare în parte, însă pentru scopul acestui articol, mă voi concentra pe un anumit aspect care ține de expresia nivelului de valori 7 (VL7).

VL7 este extrem de complex și reprezintă un salt gigantic de la VL6. De fapt, VL7 reprezintă un salt cuantic dincolo de nivelurile de valori 1-6 pentru că se dezvoltă atunci când individul și-a rezolvat toate fricile principale (frica de a nu putea supraviețui specifică VL1, frica de orice e străin și amenințări exterioare specifică VL2, frica de a-și pierde fața sau a se face de rușine specifică VL3, frica de a greși specifică VL4, frica de a nu avea destul sau de a fi ridicol specifice VL5, frica de respingere specifică VL6).

Chiar dacă se exprimă diferit, preocupările nivelurilor de valori de la 1 până la 6 au de-a face cu supraviețuirea. La nivelul de valori 7, pentru prima dată trecem de la un nivel de subzistență la unul de existență. Are o gândire extrem de complexă, gândește în paradoxuri, precum că viața sa pe acest pământ nu are nicio relevanță și, în același timp, e tot ce contează.

E un tip de gândire și de acțiune care ne atrage, cel puțin la o primă vedere, și ne face să ne întrebăm ce face diferența?

Într-un studiu realizat de Dr. Clare Graves, s-a dat o problemă spre rezolvare câte unei persoane care operează în mod predominant la câte unul din fiecare dintre nivelurile de valori: VL2, VL3, VL4, VL5, VL6, VL7. Ce a constatat a fost că persoana care opera la VL7 a venit cu mult mai multe soluții decât ceilalți la un loc.

Trebuie să fie despre inteligență. Desigur, te-ai putea gândi la asta, deși spunem despre valori că nu au absolut nicio legătură cu inteligența, ci sunt mecanisme de adaptare la mediu, dezvoltate în relație cu acesta. Oricum, Graves a vrut să probeze, așa că a dat fiecăruia clasicele teste de inteligență. Ce a descoperit? Cei care operau la VL7 nu se distingeau nicicum din punct de vedere al IQ-ului față de ceilalți.

Ce anume a făcut totuși, să fie atât de dibace în a găsi soluții? Urmărindu-i în procesul de a rezolva probleme, au constatat că singurul lucru pe care îl făceau diferit era pur și simplu faptul că testau mult mai multe variante decât toți ceilalți. Masa redusă de frică îi făcea foarte dispuși să probeze, să vadă ce iese, să adapteze, să probeze din nou și tot așa.

Disponibilitatea de a face

Admirăm cu toții abilitatea copiilor de a învăța rapid o limbă străină, degajarea cu care se dau pe pârtia de schi sau înoată relaxați la vârste foarte mici. Din punct de vedere neurologic, nu există însă nimic care să susțină faptul că ar avea avantaje biologice. Pur și simplu faptul că nu au teamă îi face deschiși să încerce, să greșească, să o ia de la capăt, să repete, să primească corecturi, să le aplice, să repete din nou și tot așa, fără să își dea prea bine seama când și cum, abilitatea e instalată.

Însă aici e o cheie importantă: o fac pe bune, nu doar vorbesc despre a o face.

Cel mai bun sfat pe care l-am auzit legat de a învăța eficient o limbă străină a fost așa: înconjoară-te de nativi, forțează-te să vorbești numai în limba respectivă și roagă-i să te corecteze când greșești. Vei deveni bun în no-time.

Mult mai simplu de spus decât de făcut, pentru că dacă nu suntem siguri pe competențele noastre, tindem să fim mai degrabă timizi și să preferăm să ne mai ”pregătim” până să ne facem curaj să legăm o frază cu voce tare.

Ceea ce e ca și cum ne-am pregăti să sărim în apă exersând mișcări cu burta pe un taburet în sufragerie. Nu funcționează. Trebuie să-ți iei inima în dinți și să o faci. Să rostești frazele acelea stângace. Să sari în bazin și să te zbați până înveți să te relaxezi, să respiri și să te lași ținut de apă la suprafață.

A fi în mișcare vs. a acționa

Aceste noțiuni sunt definite tot de James Clear ca a fi în mișcare vs. a acționa, concepte care sună similar, însă nu sunt același lucru. Când ești în mișcare, planifici, faci strategii și înveți, ceea ce e binevenit de altfel însă de cele mai multe, nu produce rezultate concrete.

Acțiunea, pe de altă parte, este comportamentul care va produce un rezultat. Dacă citesc o serie de articole despre cum să învăț mai ușor o limbă străină, se cheamă că sunt în mișcare. Dacă mă implic într-o conversație cu un nativ, e a fi în acțiune. Dacă fac research despre cum să încep să alerg și de ce echipament am nevoie, dacă citesc câteva cărți despre alimentație sănătoasă, e a fi în mișcare. Dacă mănânc o masă sănătoasă sau ies să alerg 1km, e acțiune.

De multe ori, a fi în mișcare e necesar, dar nu va produce un rezultat pe cont propriu. Nu contează de câte ori vorbești cu un antrenor personal, această mișcare nu te va pune în formă. Doar acțiunea de a face sport o va face.

”Dacă a fi în mișcare deci, nu ne aduce rezultate, de ce o facem? Uneori o facem pentru că avem nevoie să planificăm sau să învățăm mai mult. Însă de cele mai multe ori, o facem pentru că a fi în mișcare ne permite să simțim că facem progres fără a ne asuma riscul de a eșua. Cei mai mulți dintre noi suntem experți la a evita critica. Nu e plăcut să fim judecați public, deci evităm situațiile în care s-ar putea întâmpla, iar acesta este unul dintre cele mai mari motive pentru care alunecăm în mișcare mai curând decât în acțiune: vrem să întârziem eșecul.”[1]

”E ușor să fii în mișcare și să te convingi că totuși faci progrese. Te face să simți că faci ceva, însă în realitate doar te pregătești să faci ceva. Iar când pregătirea devine o formă de amânare, e nevoie să schimbi ceva. Nu vrei doar să planifici, vrei să practici.”[2]

Dacă vrei să stăpânești un obicei, o abilitate, o competență sau o identitate nouă, cheia e să începi cu repetiție, nu cu perfecțiune.

Se va simți stângace la început, poate va fi dificil, se va lăsa cu niște vânătăi, julituri sau momente jenante. Oricine a învățat să meargă pe bicicletă sau să conducă o mașină știe. În același timp, magia de după suficiente repetări, merită din plin. La un moment dat, și aproape fără niciun preaviz, iese! Te trezești că o faci și nici nu-ți mai dai seama cum, pur și simplu o faci și curge.

”Când înveți să vorbești o limbă străină sau să faci mișcări cu care nu ești obișnuit, simți un nivel ridicat de dificultate pentru că acele canale prin care trebuie să treacă fiecare senzație nu s-au format încă. Imediat însă ce repetiția a format o cale, dificultatea dispare, iar acțiunea devine atât de automată încât poate fi efectuată și fără ca mintea să fie complet prezentă.” – George H Lewes

Așadar, continuă să continui, fii în acțiune, fă-o, învață, mai fă-o o dată, și încă o dată, până… apare magia. Și atunci enjoy it!

[1] James Clear, Atomic Habits, pag. 142, Penguin Random House LLC, 2018;

[2] James Clear, Atomic Habits, pag. 143, Penguin Random House LLC, 2018;


Tagged as ,



Află mai multe

Ține legătura cu noi!

Afli din timp despre evenimente și primești o dată la 2 săptămâni o listă de goodies.


Search