Din ce în ce mai mulți dintre noi realizăm acum că schimbarea este inevitabilă. Am început deja procesul și ne-am obișnuit cu ideea că ceea ce întâmplă în jurul nostru va avea consecințe care vor implica noi reguli și structuri. Deși poate unii dintre noi opuneam rezistență la schimbare, se pare că, fără să ne întrebe nimeni nimic, ne-am trezit puși față în față cu ea, sau mai bine spus cu noi înșine. Fie că suntem dintre cei care îmbrățișează din plin necunoscutul, sau facem parte din categoria celor care se tem de el, cert este că situația în care ne aflăm cu toții a adus cu sine confuzie și o serie de emoții și stări contradictorii, pe care le gestionăm, fiecare în mod diferit. Astfel că ne punem întrebări și căutăm răspunsuri.
Cum să ne raportăm la faptul că vedem în lumea noastră cum tot ce cunoșteam înainte începe să se prăbușească? Ce facem știind că trăim fiecare zi fără să cunoaștem următorul pas? Ce soluții avem atunci când ne aflăm în pragul dintre o lume veche și una nouă, necreată încă?
Ce înseamnă de fapt toate acestea la nivel evolutiv?
Din punctul de vedere al trecerii noastre prin diferitele niveluri de evoluție, ceea ce se întâmplă este perfect normal și are un rol precis care, o dată înțeles, ne permite să ne găsim resursele interioare ca să construim mai departe, în mod conștient. Prin faptul că ceea ce obișnuia să funcționeze nu mai funcționează, criza vine cu oportunitatea de a ne împinge să ne întoarcem la noi, să ne recreăm pe noi, să ne punem sub semnul întrebării valorile, să reevaluăm ce contează cu adevărat și să ne punem întrebări fundamentale despre cine suntem, cine vrem să devenim și ce vrem să creăm mai departe.
În acest sens, vă voi împărtăși un fragment de informație pe care îl predau în general în cursul de Master Practician de NLP, care ne explică modul cum are loc schimbarea, pentru a înțelege ce se întâmplă în procesul schimbării și drept consecință, să ne fie mai ușor să trecem prin el cu succes.
Modelul universal al schimbării NLP
Ce urmează să vă expun vine de la psihologul industrial Clare Graves, un teoretician american al modului în care are loc schimbarea și al evoluției gândirii omului și a societăților deopotrivă, prin ceea ce numim niveluri de valori. Conform lui, viața noastră este o succesiune de perioade de haos și stabilitate, conform modelului de mai jos.
În perioadele de haos, spune el, are loc creșterea, învățarea, evoluția. Aici avem sentimentul că nu știm pe ce teren călcăm, suntem destabilizați, însă acestea sunt perioadele în care învățăm și creștem cel mai mult.
În perioadele de stabilitate, învățarea se cimentează. Practic tot ce am devenit în perioada de haos, acum devine cale bătătorită și integrăm transformarea, ne simțim confortabil și în elementul nostru.
În zona descrisă de punctele A – B, avem o perioadă de stabilitate. Aici omul, societățile, organizațiile și colectivitatea per ansamblu sunt perfect adaptate condițiilor de mediu. În această zonă, suntem perfect echipați pentru a întâlni cu succes dificultățile, provocările, problemele pe care ni le ridică mediul. Ne simțim în siguranță și e starea de confort dată de faptul că știm ce merge, știm cum merge și mai ales avem resurse, strategii și modalități de a gestiona ceea ce nu merge. Aici ne simțim bine, în control și în siguranță. Ne aflăm în celebra zonă de confort.
Pe măsură ce continuăm în zona de confort, ajungem la un moment dat într-un punct al existenței în care apar dubii și îndoială.
În punctul B ne trezim într-o zi, ne uităm în jur și ceva nu mai este la fel. Nu recunoaștem foarte bine ce, pentru că în mod practic nimic nu e semnificativ diferit, dar ceva parcă nu mai merge. Acest lucru se întâmplă în familii când apar neînțelegeri, se întâmplă în relații atunci când ceva pare în neregulă, în carieră, atunci când nu mai performăm așa cum obișnuiam să o facem, în business-uri, când înregistrăm scăderi fără să știm de ce. Ceva ne nemulțumește și nu știm foarte bine ce.
Pot să apară disensiuni, conflicte, neînțelegeri, fără să ne dăm foarte bine seama ce anume ne nemulțumește.
Din acest spațiu am operat ca societate în ultima vreme. Ceva nu mai funcționa și știam asta dar evitam subiectul, poate ne gândeam din când în când la asta, însă mergeam înainte, căutând să nu ne uităm acolo.
În modelul universal al schimbării, ce se întâmplă mai departe, este că pe măsură ce continuăm, începem să alunecăm în jos. Sentimentul că ceva este în neregulă crește, frustrarea și nemulțumirea sunt din ce în ce mai puternice și aici căutăm să facem ceva. Dar ce?
- Prima și cea mai la îndemână strategie este aceea de a ne uita în urmă, de a vedea ce anume funcționa în trecut și de a căuta să facem mai mult din ceea ce știam că funcționează. Daca este vorba despre o relație, ne propunem să mergem într-o vacanță, să ieșim la o întâlnire, să ne oferim cadouri, căutăm să facem orice știm că făceam înainte și mergea.
- Dacă vorbim de afacere, poate facem o nouă campanie de marketing, prospectăm mai mult, facem mai multe întâlniri. Ne întrebăm ce făceam când lucrurile mergeau și căutăm să facem mai mult. Ne spunem că poate n-am făcut suficient. Sau începem să strângem cureaua, să înăsprim regulile, căutăm să creștem productivitatea, ne promitem că o sa facem mai bine, însă cu cat facem asta mai mult, cu atât alunecăm și mai mult în jos.
- Altă strategie este să ne căutăm să adaptăm sistemul păstrându-i caracteristicile principale. Privim spre trecut necritic și fără semne de întrebare, poate chiar îl idealizăm. Credem că în trecut lucrurile stăteau mult mai bine. Uităm că nu era ideal, uităm sau ștergem tot ce era neplăcut și ne amintim doar sentimentul plăcut de a fi știut CUM să gestionăm totul. Știam părțile bune, știam părțile rele și, mai ales, știam cum să gestionăm părțile rele. Aici schimbarea are loc în interiorul unui sistem, dar sistemul în sine nu se schimbă. Când are loc acest fenomen, individul caută să-și recapete echilibrul și să se îmbunătățească în granițele a ceea ce deja cunoaște. Este cazul multor clienți care vin în coaching gândind sau spunând: vreau să mă schimb, dar vreau să rămân la fel.
- În continuare putem realiza că structura trecută era doar o structură și că sunt și altele posibile. Deodată se deschide o poartă spre schimbare și avem posibilitatea sau opțiunea de a merge într-o nouă lume (A1) direct de aici. Nu este însă garantat, pentru că mai departe putem trece prin punctul C.
Punctul C vine cu o schimbare către o structură cu totul nouă de valori, cu noi moduri de gândire și chiar o schimbare majoră în personalitatea individului. Această schimbare este adesea generată de evenimente exterioare. Tot căutând să ne întoarcem la ceea ce deja știm, alunecăm în jos, unde poate să aibă loc un eveniment extern care să ne propulseze mai departe.
Acest eveniment poate avea loc în plan personal, sau cum se întâmplă acum, în plan colectiv. Ceva vine din afară și ne ia prin surprindere, ne găsește fără strategii de a gestiona ce se întâmplă. Este vorba despre situațiile de criză din relații, atunci când poate au loc separări și pierderi, în cariere și business-uri, atunci când au loc picaje, crize, colaps. Această experiență o avem acum cu toții la nivel colectiv, prin evenimente neprevăzute pe care le trăim zi de zi cu impact în viețile noastre personale.
Este ceea ce numim informal în NLP – radical (după cum arată ilustrația grafică).
Aici cantitatea de emoții negative pe care o percepem este mare. Pot să apară frustrări, furie, teamă, anxietate și întrebarea: «Ce fac acum?» Cel mai bun mod de a descrie asta este că e ca și cum ne simțim captivi, legați de mâini și de picioare și nu știm încotro să ne îndreptăm. Simțim oare așa ceva zilele astea?
Este ca și cum nu ne putem mișca nici în stânga, nici în dreapta, și e întuneric. Nu vedem încotro mergem, ce este mai departe și singurul lucru care ne rămâne de făcut aici este să continuăm. Nu știm unde ne îndreptăm, dar ne îndreptăm undeva. Ceva ne spune: «Continuă!». Aici lumea veche a picat și lumea nouă nu s-a născut încă. Este acest spațiu între vechi și nou. Aici formăm noi conexiuni neurologice, noi strategii, noi comportamente, dezvoltăm flexibilitate, iar asta se întâmplă din plin acum. Ne punem întrebări despre noi, ne găsim smeriți în fața a ceea ce se întâmplă și în fața umanității din noi. Aici se formează caracter, aici este puterea noastră în procesul de a ieși din nou la suprafață și de a ne manifesta voința.
Mai departe, pe măsură ce continuăm să mergem înainte, la un moment dat, după ce poate am încercat de nenumărate ori să ne întoarcem la vechea structură, se întâmplă o desprindere de trecut. Este ca și cum dăm drumul la ceva. Motivul pentru care luptăm cu schimbarea și tindem sa idealizam trecutul, să ne uitam la el în mod necritic, să ne amintim ce mergea, ce era bine și să uităm ce nu funcționa chiar atât de bine, este atașamentul față de sentimentul de siguranță și stabilitate.
Astfel, o dată ce am dezvoltat strategii și conexiuni neurologice noi, începem să întoarcem privirea către viitor, să ne desprindem, și să vedem că se deschide o nouă viziune. Vedem cum ceea ce a existat în trecut era doar o structură și că mai sunt și altele posibile. Deodată se face lumină.
În punctul D am făcut ceea ce numim un breakthrough și ni se aprinde lumina. Ieșim din tot acel întuneric către o nouă lume. Aici ne simțim propulsați și cantitatea de energie de care dispunem este nelimitată. Piesele de puzzle vin împreună, facem legături, vedem oportunități și soluții. Avem motivație, entuziasm, energie, putere, pentru că am dezvoltat noi strategii și modalități de gândire pe care acum le cimentăm și le stabilizăm în construirea noii lumi. Este momentul să fim recunoscători pentru criza prin care am trecut și care a acționat în beneficiul nostru, pentru că ne-a împins să evoluăm și să fim mai bine decât eram înainte. Acum ne-am creat noua lume, avem din nou sentimentul de siguranță și stabilitate și ne simțim așezați și bine echipați pentru a întâmpina cu succes provocările mediului în care ne desfășurăm (zona D – A1).
După un timp, ciclul se reia, pentru că trăim o călătorie continuă prin haos și stabilitate, iar viața în sine este în permanentă schimbare.
Știind aceste informații, haideți să vedem ce putem face concret și cum putem aplica această cunoaștere, pentru a ne face procesul mai ușor.
Ce facem în momentele de colaps ?
În primul rând, este important să recunoaștem când suntem într-un radical. Atunci când au loc evenimente neașteptate, când avem sentimentul că am ajuns la capătul puterilor și nu vedem nici în stânga, nici în dreapta, și ni se pare că e întuneric, este foarte important să recunoaștem că acesta este un radical și că ceea ce simțim este normal. Este normal să simțim frustrare, anxietate, instabilitate pe picioarele noastre. Aici, și s-ar putea să vă surprindă, s-ar putea să ne ajute să ne lăsăm să cădem. Pentru că atunci când ne trăim până la capăt experiența, ea începe treptat să se transforme.
În al doilea rând, este important să ne amintim că avem resurse. În spațiul dintre lumea veche care a picat și lumea nouă care nu s-a născut încă, perioada de criză ne antrenează, pentru că nemaiavând resorturi în afara noastră, suntem forțați să mergem în interior și să mai scoatem o resursă. Și e ok, căci nu știm ce putem până nu suntem puși într-o situație în care să trebuiască să putem.
Acolo suntem acum cu toții. Trebuie să putem, prin urmare s-ar putea să fim surprinși de ce putem și de ce resurse găsim în noi. Haideți să îmbrățișăm schimbarea, să recunoaștem radicalul în care ne aflăm, să ne aducem în prezent, pentru a putea să creăm viitorul dintr-un spațiu echilibrat, uman și creativ, în așa fel încât să ne regăsim într-o lume mult mai potrivită pentru cine am devenit și pentru cine vrem să fim în continuare.
Voi reveni in articolele următoare cu instrumente concrete pentru a ne echilibra starea emoțională, pentru a reuși să gestionăm anxietatea, neliniștea, grijile pe care le avem, pentru ca mai apoi să ne deschidem imaginația și creativitatea. Așa că în procesul de a ne detașa și de a ne desprinde de lumea veche, vă las cu o întrebare:
«Care este acea convingere, valoare sau identitate de care mă agăț si de care dacă m-aș desprinde, aș putea să am acel punct de breakthrough?»
