”S-ar părea că musulmanii dețin o profundă orientare interioară care le permite să păstreze în minte constant direcția Orașului lor Sacru. Pentru ei, Mecca este steaua polară pentru navigația spirituală și în fiecare birou, cameră de hotel sau spațiu public, există o săgeată care țintește direct spre Mecca. De cinci ori pe zi, în lumea islamică, milioane de covorașe de rugăciune sunt așezate pe direcția respectivă pentru a primi credincioșii îngenuncheați. La bătaia orei stabilite, orice altă activitate pică în plan secundar. Cei care se găsesc în trafic intens trag pe dreapta pe marginea șoselei, opresc, desfac salteluțele de rugăciune și îngenunchează.”[1]
”Cum pot ști în ce direcție să se îndrepte?”[2]
Din laboratorul tău alchimic interior, cum îți poți înțelege sistemul de coordonate geografice? Ești conștient de busola ta și ce indică? Este direcția acestei săgeți de arc acoperită de straturi de reziduu psihologic, convingeri debilitante adânc înrădăcinate, folosite ca proteze sau de măști vechi pe care le porți ca pe o amintire a rolurilor trecute care s-au împletit cu ființa ta, prin urmare acționând ca fantome protectoare?
Ce fel de cadre fizic-mental-emoționale ai creat pentru a naviga prin viață? Ce lentile și filtre perceptive folosești? Cum e cu hărțile tale neurologice, reprezentaționale și conceptuale? Ce contează pentru tine, dat fiind faptul că înțelesul e ”un proces de gândire, simțire și cadrare în mișcare și transformare. Asta explică plasticitatea înțelesului – cum în permanență se îndoaie, se întinde, se mișcă, alunecă și glisează. Este, în mod dinamic, viu.”[3]?
Știi că știi o dată ce știi că acest simț al direcției este însușit ușor și definitiv când deprinzi conștiența acestei idei aparent îndoielnice: că tu ești cel care îndoaie realitatea. ”Este procesul tău de îndoire – gândirea ta, procesarea, procesul de construcție, atribuire, definire, numire, etichetare, evaluare și cadrare care creează și schimbă lumea interioară. Când reformulezi, lumea exterioară nu se schimbă. Tu te schimbi. Și pe măsură ce te schimbi, îi influențezi și pe alții să o facă.[4]
Modul în care tu îndoi, cât de proaspătă, flexibilă și artistică sau veche, rigidă și lipsită de imaginație e îndoitura ta, toate mișcările sunt în puterea ta. Când ar fi ACUM cel mai bun moment să începi să îndoi în așa fel încât ceea ce re-prezinți tu, trăsăturile cinematice ale MovieMind-ului tău – acțiunea, subiectul, coloana sonoră – dat fiind faptul că asemenea hologramelor, ”imaginea completă conține părțile și înăuntrul fiecărei părți se găsește întregul”[5], cum îndoi și prin urmare schimbi Matricea minții tale prin a merge meta – meta-stările și meta-programele tale – cum faci invizibilul vizibil prin a proiecta propriile înțelesuri și constructe asupra lumii, precum și prin a-ți articula realitatea subiectivă în a fi ACUM – este responsabilitatea, bucuria și libertatea ta de alegere: ”Viitorul e o minciună. Și tot ce aparține memoriei e ficțiune. Orice crezi că s-a întâmplat în trecut se întâmplă acum, în acest moment.
Nu există niciun moment înainte și niciunul după. Totul se întâmplă Acum pentru că nimic nu există în afară de Acum. Acum este începutul atemporal și finalul fără de sfârșit al fiecărui ciclu, de la electron la Dumnezeu.”[6]
Ia pastila roșie, mergi în vizuina iepurelui și începe să îndoi!
