Valorile în NLP și evoluția conștienței umane – 1

Written by on iulie 20, 2020

Imaginea de ansamblu despre valori în NLP

Valorile reprezintă una din temele mari pe care le studiem și le aprofundăm în NLP și care stau la baza comportamentelor noastre, a deciziilor, motivației sau a lipsei de motivație, a armoniei sau conflictelor dintre oameni sau societăți. Valorile sunt printre cele mai importante forțe care ne conduc, cel mai adesea inconștient, viața.

Prin urmare, dacă este să îl cităm pe C. G. Jung cu al său „Până nu îți faci inconștientul conștient, îți va ghida viața și vei numi asta destin”, se arată a fi extrem de valoros să știm să le descoperim și să le analizăm în context.

Valorile ne pun într-o lumină complet nouă comportamentul propriu, comportamentul celorlalți, ce se întâmplă în familii, în comunități, în organizații, în firme, în societate per ansamblu, și chiar pe parcursul civilizației, de la începuturile sale și până în prezent, creionând în același timp tendințe pentru ceea ce ne rezervă viitorul.

Valorile NLP și nivelurile de valori în evoluția conștienței umane ne oferă un model de a organiza haosul din lume și din noi, aducând claritate și oferindu-ne o înțelegere cuprinzătoare prin prisma căreia să ne dezvoltăm pe noi, să descoperim de unde ne vin blocajele și cum se le spargem, mai ales atunci când avem la îndemână instrumentele din NLP, Time Line Therapy(R) și Coaching.

Așadar, dacă pe lângă a învăța NLP, ești interesat de evoluția propriei conștiențe, rămâi aproape. Acest conținut e foarte important și e unul dintre cele care produc cea mai mare cantitate de conștientizări și momente aha printre participanții la cursurile de formare în NLP, mai ales la NLP Master Practitioner, așa că am decis să dezvolt acest material pentru a face disponibilă o viziune de ansamblu, mai ales în contextul crizei pe care o traversăm în prezent și care, în mod cert, ne influențează valorile și se desfășoară și în funcție de ele.

Așadar, haideți să începem prin a ne întreba:

Ce sunt valorile?

Simplu formulat, valorile reprezintă ceea ce este important pentru noi. Ele creează motivație înainte de a face orice și ne ghidează din umbră comportamentul: cum ne petrecem timpul, unde ne îndreptăm atenția, unde ne direcționăm resursele, energia și banii – toate aceste aspecte țin de valorile personale. Suntem dispuși să ne investim timpul, atenția și banii pentru ceea ce contează pentru noi.

Sunt lucrurile spre care ne îndreptăm sau pe care le evităm, și ne arată cum judecăm ceea ce am făcut, după ce am făcut un lucru. Dacă evaluăm că a fost corect sau greșit, bine sau rău, adecvat sau ne adecvat – ține de valorile noastre.

De asemenea, nu sunt lucruri care ne plac, ci care sunt importante. Putem să facem lucruri pe care chiar le urâm – le facem pentru că contează. De exemplu, cineva poate să urască gătitul, dar sănătatea să fie o valoare importantă – așa că preferând să știe ce ingrediente are în mâncare, de unde vin și cum sunt preparate, va găti chiar dacă nu îi place. Sau poți urî să te ocupi de documente, dar organizarea să fie importantă, așa că te vei ocupa de documente chiar dacă nu îți place. Dacă muncești mult, sau petreci mai curând timp cu familia, dacă stai acasă cu un copil sau îngrijești un părinte, faci sport sau curățenie, programare de software sau plimbări în aer liber, le faci pentru că sunt importante pentru tine.

Fiecare persoană are valori

Un alt aspect important și care merge împotriva narativei la care suntem constant expuși e că fiecare persoană are valori. Atunci când spunem despre cineva că nu are valori, spunem de fapt că are valori diferite de ale noastre. Această gândire o regăsim în discursurile multor persoane sau instituții: „ei nu au valori, spre deosebire de noi care avem valori”, și vom vedea în curând cum această narativă aparține de fapt unui anumit nivel de valori care consideră că deține valorile „corecte”. Nu există valori corecte sau greșite, doar comportamente adecvate sau inadecvate, însă valorile nu sunt altceva decât motivatori: ce e important pentru noi. Noțiunea de a nu avea valori este, ca atare, un non-sens rostit de cine nu înțelege ce sunt valorile.

Poate ne uităm în jur și ni se pare că vedem oameni pentru care nimic nu e important. Ce fac? Ți se pare că irosesc timp jucând jocuri pe calculator sau dedându-se altor tipuri de adicții? Se distrează în continuu? Asta e important pentru ei. Poate fac sport sau muncesc până la epuizare? Poate postează non stop și intră în fiecare controversă posibilă din social media? S-ar putea ca a demonstra ceva sau a avea dreptate să se afle printre valorile lor, dar să nu aibă valori deloc e greu de crezut.

Din moment ce oamenii sunt unici, cu experiențe de viață diferite, provenind din medii, culturi și spații diferite, plus cu un mod propriu de procesare și raportare la fiecare dintre acestea, fiecare set individual de valori e diferit, deși există demersuri de uniformizare socială care ne împing spre a avea cu toții aceleași valori. Acest lucru însă nu va funcționa atâta timp cât oamenii rămân… umani, deși avem unele valori comune.

Ierarhia valorilor

Un alt aspect de luat în calcul este că avem valori în viață per ansamblu și valori în diferite arii ale vieții care răspund la întrebarea „Ce este important pentru tine legat de… viața ta/ familie/ carieră/ relații/ creștere și dezvoltare personală/ sănătate/ spiritualitate?”

În fiecare arie avem un număr de valori organizare într-un top – de la cea mai importantă, la cea mai puțin importantă, top numit ierarhia valorilor. Acestea sunt seturi de priorități personale care mai apoi vor determina comportamentul, obiectivele pe care ni le stabilim și îndeplinim, precum și ce vom căuta cu precădere să obținem sau să evităm în viața noastră.

Aceste seturi de priorități sunt grupate în jurul unor teme prevalente, teme în funcție de care putem descoperi ce mod de gândire predomină în operarea acelei persoane.

Deci, de reținut:

  1. Valorile nu sunt ceea ce ne place, ci ceea ce e important pentru noi.
  2. Fiecare persoană are valori.
  3. Fiecare set individual de valori este diferit de al celorlalți

Nivelurile de valori

Clare W. Graves (1914-1986), profesor de psihologie și creator al unei teorii a dezvoltării explorează natura umană începând cu anii `50 ai secolului trecut pentru a găsi un răspuns la întrebarea „Ce anume caracterizează un individ cu adevărat matur și complet?„. A pornit de la teoria nevoilor lui Abraham Maslow și a testat-o conectând studenți la un dispozitiv de măsurare a răspunsului galvanic al pielii pe măsură ce erau expuși unor cuvinte cheie. Concluzia la care a ajuns e că teoria lui Maslow era perfectă – în doar unul dintre niveluri de valori, și anume VL6 (Values Level 6).

De aici a determinat opt niveluri de existență psihologică ce reflectă diferite viziuni despre lume (în NLP le numim modele ale lumii), modalități de operare, convingeri, comportamente – toate activate în relație cu un anumit tip de mediu, pe care le numim niveluri de valori.

Acestea ne oferă informații prețioase despre ce fel de gândire prevalează  pentru acea persoană după preocupările lor dominante (sau valorile lor individuale).

În  baza   studiului său, Dr. Clare Graves a argumentat cum oamenii își dezvoltă noi mecanisme de a face față mediului, toate îndreptate spre rezolvarea de probleme existențiale și spre a se împăca cu contextul din care fac parte. […]

Predăm această cunoaștere în cursurile intensive de NLP deoarece este vital pentru a te înțelege pe tine, familia, comunitatea din care faci parte, precum și întreaga lume din jurul tău. Un aspect foarte important, legat direct de NLP și Time Line Therapy®, este ceea ce Graves a afirmat, și anume că

[…] natura umană nu e fixă, este mereu în actualizare, este un sistem deschis, nu unul închis. Această perspectivă conform căreia sistemul uman e unul deschis a distins abordarea lui Graves de a multora dintre contemporanii săi.” (Adriana James – Values and The Evolution of  Consciousness)

În alte cuvinte, a conștientizat ceva extrem de important: că nu există un capăt al perfecționării umane. Nu există nicio „stare finală” de adult matur și  complet. Oamenii sunt destinați să se dezvolte continuu. De aceea, NLP și Time Line Therapy® se dovedesc instrumente deosebit de utile pentru această dezvoltare.

Și aici e tot secretul: deoarece „perfecționarea” umană nu are niciun capăt definit, nu există niciun set de valori care să fie final în „dreptatea” sau „corectitudinea” sa.

Acum că am trasat acest preambul, în Partea a 2-a din serie vom merge mai departe cu analiza și vom vedea cum valorile au legătură cu dezvoltarea conștienței noastre.

Până atunci, spor la șlefuit!

_Q5B9289-min

Tagged as , , , ,



Haide în comunitatea noastră!

Ține legătura cu noi și alătură-te celor care primesc newsletter-ul ”Leveraging NLP and the New Magic”. Teme de gândire, povești personale și ponturi NLP aplicabile imediat direct la tine în inbox.


Search
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.