Pentru aceia dintre voi care nu ne-au urmărit până acum, acest articol face parte dintr-o mini-serie dedicată Valorilor în NLP, temă inclusă și elaborată pe larg în secțiunea despre valori din cursul de Master Practitioner NLP. Trebuie să subliniez din nou că ceea ce am făcut aici nu acoperă nici pe departe descrierea diferitelor moduri de gândire pe care le numim niveluri de valori. Pur și simplu mi-e imposibil să înghesui câteva zile de training și pregătire în câteva articole scurte. Voi face, totuși, ce-mi stă mai bine în putință pentru a vă oferi o perspectivă de ansamblu asupra a ceea ce sunt nivelurile de valori și cum pot fi folosite în dezvoltarea conștienței personale.
În analiza noastră, am ajuns a descrierea VL7 și, mai departe, vom arunca o privire asupra preocupărilor de viață ale VL7. Acestea sunt: a instala și a menține sisteme de gândire deschise (VL2-6 sunt, în general, sisteme închise, iar VL4 este cel mai dogmatic și mai închis). Gândește-te la această metaforă: dacă ai o sticlă înăuntrul căreia pui niște musculițe de oțet, vor începe să se înmulțească până când, în cele din urmă, populația de musculițe teoretic va umple sticla. (Spun teoretic din motive pe care le explic imediat). Cum procedezi?
O persoană cu o gândire închisă va căuta să reducă populația de musculițe, din moment ce nu mai este loc în sticlă. O persoană cu o gândire deschisă va… găsi o sticlă mai mare, sau borcane, sau butoaie, sau valize, sau… dacă e nevoie, va renunța complet la vas și va veni cu ideea de a construi un dom subacvatic pentru a le oferi musculițelor de oțet un nou habitat, sau va steriliza temporar musculițele de oțet… Înțelegi ideea… Care este cea mai funcțională soluție care va rezolva problema simplu și elegant?
Ca o paranteză, pentru cei dintre voi care vă amintiți de Malthus și de școala sa de idei, numită adecvat Malthusianism, vă veți aminti că bunul pastor a argumentat în scrierile sale din 1798 că, scăpată de sub control, populația va crește exponențial, în timp ce se aștepta ca evoluția surselor de hrană să rămână în progresie aritmetică. Acest argument e complet greșit – curba creșterii oricărei populații (fie a musculițelor de oțet sau a oricărei alte populații de pe Pământ) nu urmează o progresie exponențială, ci atinge un prag unde se stabilizează dacă condițiile de mediu rămân la fel.
Or, condițiile de mediu din lumea noastră nu au rămas la fel. Gândiți-vă numai la schimbările masive din ultimii 100 de ani în ceea ce privește salubritatea, sursele de apă potabilă și de hrană sănătoasă (ahem!), sau extraordinara transformare tehnologică care a avut loc numai în ultimii 20 de ani. Așa că populația musculițelor de oțet nu va crește niciodată exponențial; se va stabiliza, iar apoi poate chiar va descrește, până ce, în cele din urmă, posibil că va dispărea complet. VL7 este pe deplin conștient de acest aspect și este perfect ajustat să lucreze comod în noul mediu, pentru a rezolva problema într-un mod din care toate părțile implicate au de câștigat.
Alte preocupări ale VL7 sunt: libertatea personală fără niciun dezavantaj pentru ceilalți, dar nu libertatea personală ca la VL5, unde interesul propriu este dominant; funcționalitate și competență, precum și leadership complet interschimbabil în funcție de context. Cunoașterea, realismul dublat de compasiune, acordarea importanței și utilității vieții în totalitatea sa, dezvoltarea individuală concomitent cu funcționarea în cadrul unor grupuri („Eu sunt o persoană responsabilă, care-și dă socoteală doar sieși, și sunt capabil să interacționez perfect în cadrul grupurilor și în cadrul societății, în totalitatea sa) sunt, de asemenea, esențiale acestui tip de gândire. Sacrificiul de sine pentru beneficiul grupului/ comunității nu face parte din gândirea de VL7, care-și face alegerile pentru sine independent de cunoașterea și „simțul comun”.
Reorganizarea societății pentru a rezolva toate problemele sale inerente poate foarte bine să intre în discuție pentru VL7. De fapt, chiar reprezintă o preocupare majoră. De exemplu, dacă problema o reprezintă VL3, care cauzează haos, atunci energia VL3 trebuie canalizată pozitiv – VL7 le oferă o țintă împotriva căreia să se „lupte”, pentru ca, pe parcursul acestui proces, să rezolve și alte lucruri. Dacă rigidul și dogmaticul VL4 devine coercitiv, atunci tendințele sale trebuie reformate și reorganizate, astfel încât să reflecte aspectele pozitive ale acestui nivel de valori și așa mai departe. VL7 este conștient că numeroase probleme cu care avem de-a face curent în lume sunt cauzate de interacțiunile problematice dintre oameni situați la diferite niveluri ale complexității gândirii (IE diferite niveluri de valori) și înțelege că aceste probleme pot fi rezolvate prin soluții complexe și inteligente, de care celelalte șase niveluri valorice inferioare nu dispun.
Gândirea de VL7 se orientează spre a trece la acțiuni puternice și energice („treceți la acțiune!” – vă sună cunoscut?), mai degrabă decât să aștepte într-o stare placidă a „ființării”, pentru ca altcineva să ofere soluția. VL7 știe că majoritatea acestor probleme sunt cauzate de diferențele în niveluri valorice dintre oameni, comunități și țări. Flexibilitatea este încă o marcă a gândirii de VL7. Ca atare, poate interacționa cu oricare alt nivel de valori la nivelul gândirii lor fără nicio dificultate. Aceasta nu e prefăcătoria cameleonică „spune-mi-cine-vrei-să-fiu-ca-să-ți-pot-vinde-ceva” a VL5 – ci provine dintr-un respect profund pentru toate celelalte moduri de gândire de la nivelurile de valori anterioare (chiar dacă nu e neapărat de acord cu ele) și le privește ca pe stadii ale dezvoltării umane, mai degrabă decât ca pe diferențe esențialiste etnice, religioase, culturale, naționale, sau chiar politice, așa cum le percep celelalte șase niveluri de valori anterioare.
VL7 caută să repare lucrurile – așadar, acționează rapid pentru a rezolva probleme, în timp ce celelalte niveluri de valori agonizează și se agită, complotează și manipulează, cer ajutorul autorității superioare, analizează profiturile și formează grupuri de studiu, sau se joacă cu teorii și ipoteze în cadrul unui „efort de echipă”, meditând pentru a găsi soluții, în timp ce împărtășesc cum se simt cu privire la situație. Una din problemele cu care se întâlnește VL7 este aceeași veche piedică: nu toate celelalte niveluri valorice de gândire își doresc cu adevărat să rezolve problemele. Există milioane de oameni care sunt angajați în industrii ce se bazează întocmai pe problemele respective și rezolvarea cauzei originare a acestor probleme (ca să folosesc un termen din Time Line Therapy®) i-ar lăsa șomeri. Sunt sigură că te poți gândi la o serie de industrii care pur și simplu vor deveni depășite peste noapte dacă „găsim” energie gratuită, sau leacul pentru cancer, sau dezvoltăm tehnologie pentru călătorie interstelară, bazată pe propulsie anti-gravitațională.
Celelalte șase niveluri de valori își măsoară valoarea, încrederea, respectul de sine etc. în funcție de ceilalți. O marcă importantă a gândirii VL7 este că-și măsoară sinele doar prin comparație cu sinele. Ce vreau să spun prin asta? VL7 interpretează lumea prin propriile filtre, luând decizii individuale din infinitatea de alegeri disponibile.
Crezi că VL7 este ființa umană supremă, capătul liniei din punctul de vedere al dezvoltării umane? Gândește-te cu atenție! Vom răspunde acestei întrebări împreună cu descrierea VL8 în următorul articol.
Până atunci, toate cele bune!
*scris de Adriana James și tradus cu permisiune de pe nlpcoaching.com.